duminică, 29 martie 2009

București - Statuia lui Ion Heliade Rădulescu

duminică, 29 martie 2009 5

Bucuresti - Statuia lui Ion Heliade Radulescu

Am vorbit în trecut de una din clădirile emblematice ale Pieței Universității din București - Palatul Societății de Asigurări „Generala” - iar astăzi ne vom opri asupra uneia dintre statuile din acel spațiu, mai exact statuia lui Ion Heliade Rădulescu, scriitor, om politic pașoptist și fondatorul Academiei Române.

Monumentul a fost ridicat în 1881, la doar 9 ani de la moartea lui Heliade Rădulescu și este a doua apărută în acea axă a monumentelor, după statuia ecvestră a lui Mihai Viteazu. Este opera italianului Ettore Ferrari, același care a realizat și statuia lui Ovidiu de la Constanța. Statuia se înalță pe locul vechilor clădiri ale Mânăstirii Sfântul Sava, astăzi dispărută.

De remarcat ar fi și forma inițială a vechiului corp al clădirii Universității. Această parte va fi puternic afectată de bombardamente, în 1944, și demolată apoi. Până prin 1960 a fost un spațiu gol, pentru ca în deceniul al 7-lea să reconstruiască actualul corp care azi găzduiește Facultatea de Istorie.

În orice caz, statuia lui Ion Heliade Rădulescu a văzut multe de-a lungul existenței - de la manifestațiile conservatorilor împotriva liberalilor sau ale liberalilor contra conservatorilor, la paradele de 10 mai sărbătorite aici în primii ani de după Marea Unire și până la „golanii” bătuți de mineri în iunie 1990. Ca un aspect particular, atunci când s-a ridicat acest monument, Alexandru Vlahuță a scris în cinstea statuii o poezie în spiritul romantic al epocii și care se încheia astfel:

Ah, ridică-ţi, bard ilustru, din a vremii adâncime
Fruntea-ţi plină de lumină şi priveşte din trecut
Cum te-adoră viitorul, fiii tăi cum au făcut
Într-o marmură eternă umbra-ţi sfântă să se-nchege
Şi cum astăzi ţi se-nchină şi te-admiră codrul-rege!

marți, 24 martie 2009

Sighișoara - Piața Hermann Oberth

marți, 24 martie 2009 0

Sighisoara - Piata Hermann Oberth

Despre actuala Piață Hermann Oberth (numită astfel după 1990, în memoria renumitului om de știință) ar fi multe de povestit, așa că nu prea știu cu ce să încep.

Numită inițial Markplatz, cu titlul genereric, în această piața se desfășurau săptămânal târgurile și adunările negustorești. O dată cu venirea comuniștilor, denumirea spațiului s-a schimbat în Piața V.I.Lenin, iar în locul spațiului liber s-a amenajat un mic parc care există și astăzi. Motivația, cred eu, era următoarea: dispariția tuturor spațiilor largi, în special a piețelor, zone care ar fi putut să fie folosite de posibilele manifestații împotriva regimului (exact același lucru s-a întâmplat și în alte orașe ca Ploiești, sau aceste piețe s-au transformat în parcări - cum ar fi Piața Mare din Sibiu sau Piața Sfatului din Brașov).

Dintre clădirile care apar în poză ar fi de amintit, în primul rând, Turnul cu ceas (lucru puțin observat - pe acoperișul turnului sunt desenate mai multe stele ale lui David; nu știu sigur dacă are vreo legătură cu comunitatea iudaică), internatul liceului german (clădirea galbenă de lângă turn, astăzi singura renovată) și Casa Asociației Meșteșugărești (colțul din dreapta).

De pe CazareLaNoi am aflat că de Piața Hermann Oberth se leagă câteva episoade interesante din istoria Sighișoarei. Spre exemplu, pe aici trecea în 1898, trenulețul Wusch, având incredibila viteză de 10 km/h. Haioase sunt porecle celor trei locomotive ale sale, ilustrate prin câte un citat: Luther ("Aici stau, pentru că altfel nu pot"), Galilei ("Și totuși se miscă") și Schiller ("Târziu veniți dar veniți").

Și tot aici, în Markplatz-ul de odinioară al Sighișoarei, a avut loc la 16 iulie 1906 un reenactement, poate primul din spațiul românesc: colonelul american W. F. Cody (cunoscut sub numele de Buffalo Bill) împreună cu 800 de oameni și 500 de cai au reconstituit una din celebrele bătălii din istoria Americii. Show-ul a fost memorabil!

vineri, 20 martie 2009

Bușteni - Bulevardul "Carol I"

vineri, 20 martie 2009 4

'Busteni

Am mai vorbit în articolele anterioare despre Bușteni, mai exact despre Biserica Domnească din oraș. Astăzi ne vom opri puțin asupra străzii principale, axa sud-nord a urbei, mai exact Bulevardul "Carol I"

Prea multe de spus despre această arteră nu ar cam fi. Strada a fost construită din porunca lui Vodă Bibescu, pe la mijlocul secolului XIX, în cadrul unei șosele Câmpina - Predeal și, în ciuda conflictelor turco-austriece, proiectul a fost finalizat destul de repede. Nu știu cum se numea inițial (presupun că era o denumire legată de drumul comercial - probabil Calea Brașovului), dar după venirea pe tronul țării a regelui Carol I de Hohenzollern și mai ales după sprijinul dat de Majestatea Sa localității (mai ales la construirea bisericii), bulevardul principal i-a purtat numele.

marți, 17 martie 2009

București - Blocul Carlton

marți, 17 martie 2009 1

Bucuresti - Blocul Carlton

Am vorbit în urmă cu ceva vreme despre Bulevardul Magheru, mai exact despre zona clădirii Creditului Minier. Astăzi vom trece strada și vom vorbi de Blocul Carlton și de zona adiacentă.

Aflat la intersecția bulevardului cu Strada Regală, imobilul Carlton (se vede firma la ultimul nivel) a fost mândria arhitecturii moderniste interbelică din București, atât datorită arcelor de beton armat pe care se sprijinea clădirea, cât și datorită înălțimii șocante pentru o capitală încă puternic tradiționalistă - 14 etaje! La parter avea o sală de cinema frecventată în epocă de tinerii boemi, dar cu ceva mai mulți bănuți în buzunar. Clădirea a căzut la cutremurul din 10 noiembrie 1940, martorii relatând o scenă terifiantă: aripa mai scundă a imobilului s-a prăbușit foarte repede, tasând toate palierele, iar turnul s-a rupt de la jumătate, ca mai apoi să se prăvălească peste bulevard. Au fost doar 2 supraviețuitori, din peste 150 de oameni.

În continuarea blocului Carlton, spre Universitate, încă mai există un block-haus de un rafinament atipic pentru București (partea stânga a imaginilor). Am avut norocul să intru într-un apartament din această clădire și nu pot să îmi ascund uimirea față de eleganța interbelică a acestui imobil. Apartamentele au 5 camere (unele cu intrări duble), cu 2-3 holuri, cu o baie cât o cameră de apartament socialist, cu un plan general foarte original și surprinzător... Din punctul meu de vedere, foarte subiectiv, o clădire foarte, foarte interesantă.

Și ca să închei cu o amintire, mai exact o poveste publicată de Jurnalul Național și pe care am regăsit-o, într-o formă ușor diferită de cum o știam, aici. Rezumând, e vorba de un cuplu, la sfârșitul anilor 30, care locuia în Blocul Carlton. El, fiind militar, este trimis pe granița de răsărit, iar ea rămâne singurică. Acea femeie era o fire mai iubăreață și, fiind singurică mai multă vreme, a început să-și înșele soțul. Acesta află, cere permisie, se întoarce în București și o surprinde în timpul actului sexual. Scoate pistolul, trage un glonț spre ea, apoi încă un glonț în capul său, sinucigându-se. Soarta a făcut să nu își nimerească soția. Iar gura lumii spune că tot soarta a făcut ca femeia adulteră să moară la scurtă vreme după aceea, la fatidicul cutremur.

UPDATE: Am corectat si imbogatit articolul. Noua versiune poate fi citita pe Bucurestii Vechi Si Noi.

sâmbătă, 14 martie 2009

București - Hotel - Restaurant Capitol

sâmbătă, 14 martie 2009 2

București - Hotel - Restaurant Capitol

La intersecția străzii Constantin Mile cu Calea Victoriei se ridică una dintre clădirile emblatice pentru viața mondenă a Bucureștiului romantic, și anume Hotel - Restaurantul Capitol.

Povestea începe cu un secol și ceva în urmă, când în locul unei modeste case cu un etaj, s-a construit între anii 1900 - 1905 Hotelul Luvru. Această denumire a dăinuit până în 1936, până când un belgian, Haitz pe numele său și destul de iscusit într-ale afacerilor, a deschis la parter celebra Caffe Royal. Aici cânta pentru protipendada românească dornică de muzică populară taraful condus de Petrică Moțoi (care între noi fie vorba era un virtuos al instrumentelor, dar veșnic perdant al concursurilor muzicale).

Perioada comunistă a însemnat pentru această clădire un traseu aparte. În 1945, restaurantul lui Haitz s-a închis, iar farmecul său s-a risipit în vârtoarea evenimentelor istorice. În anii 70, edificiul a intrat în reparații capitale, iar în 1976 s-a redeschis publicului sub o nouă denumire: Hotel - Restaurant Capitol.

miercuri, 11 martie 2009

Sighișoara - Liceul Mircea Eliade

miercuri, 11 martie 2009 3

Sighisoara - Liceul Roman Mircea Eliade

Sighișoara este un oraș fascinant, fiind acul din carul cu fân al istoriei, dar pentru care merită să răscolești întreaga căpiță. Până să ajungem la cetatea medievală, principala atracție, ne vom opri la "orașul de jos", pe strada 1 Decembrie 1918, mai exact la numerele 31-33. Aici se află clădirea actualului liceu român "Mircea Eliade".

Edificiul a fost ridicat în 1897, când Sighișoara făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, fiind o construcție în stil sobru, clasic. Instituția de învățământ folosește acest imobil din 1924, iar în perioada interbelică, aici a activat Horea Teculescu, ca director al liceului.

duminică, 8 martie 2009

București - Palatul Societăţii de Asigurări "Generala"

duminică, 8 martie 2009 6

Palatul Societatii Generale

Sobră și elegantă, această clădire reflectă tendințele urbanistice care au schimbat fața Bucureștiului la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX.  Alături de Palatul Creditului Industrial (despre care voi vorbi altă dată) închide zona statuilor din fața Universității București.

Palatul Societăţii de Asigurări "Generala" (operă a arhitectului Oscar Maugsch) a fost construit în locul vechii grădini a Palatului Suțu (actual Muzeul al Bucureștilor), fiind finalizat în 1906.

Și ca o mică amintire a vremurilor: în perioada celui de-al doilea război mondial, la diferitele manifestații care aveau loc în fața Universității, între coloanele Palatul Societăţii de Asigurări "Generala" erau atârnate drapele României și, uneori, și portretele Mareșalului și ale Regelui.

miercuri, 4 martie 2009

Mediaș - Catedrala Ortodoxă

miercuri, 4 martie 2009 2

<Medias - Catedrala Ortodoxa

Prima excursie peste munți ne duce tocmai la Mediaș, în inima Transilvaniei. Vechiul oraș săsesc și-a modificat de-a lungul vremii componența etnică, având ca rezultat, printre altele, și apariția unor edificii de cult pentru diferitele confesiuni. Prima biserica românească a fost una greco-catolică (unită), dar despre acest lucru vom vorbi în viitor. Astăzi ne oprim asupra unei clădiri monumentale și anume Catedrala Ortodoxă din Mediaș, cu hramul “Sf. Mihail şi Gavril”. 

Construcția a început în 1929, dar lipsa banilor (și atunci era... criză financiară) a făcut ca lucrările să intre într-un ritm sistematic abia în 1933. Doi an mai târziu, catedrala a fost sfințită. Stilul lăcașului de cult bizantin, cu influențe brâncovenești.

Astăzi, Catedrala Ortodoxă din Mediaș reprezintă unul din reperele orașului.

duminică, 1 martie 2009

București - Bulevardul Magheru

duminică, 1 martie 2009 8

Bulevardul Magheru copy

Bulevardul Magheru este artera bucureșteană faimoasă pentru construcțiile interbelice inovatoare și, mai ales, șocante la acea vreme. Astăzi, blocurile construite în anii 20-30, subrezite și, uneori, remodelate de cutremurele din 1940 și 1977, sunt în puternic contrast cu inserțiile arhitecturii comuniste, relevând discrepanța dintre eleganța interbelică și conformismul socialist.

Acest lucru se observă cel mai ușor privind blocul Creditul Minier (în anii'50 inscripția de sus va fi schimbată în SovRomPetrol). În continuarea sa, la stradă, era Sala Dalles, care mai apoi a fost înglobată într-un bloc cu arhitectură monotonă stalinistă. Remarcați diferența de stil între cele două construcții - elocventă, nu? Ca fapt divers, în acel bloc care în poza din zilele noastre este mascat de cel comunist a trăit Nichifor Crainic (paradoxal, fondatorul tradiționalismului a locuit într-un edificiu modernist :) ).

Eh, astea vremurile. În anii 30, erau copaci, trăsuri, tramvai și câteva mașini. Azi, stâlpi, fire și mașini. Multe mașini.

 
Atunci si acum Blog. Design by Pocket