Aiud - Colegiul ”Bethlen Gábor”

Una din cele mai importante institutii de invatamant din Aiud / Nagyenyed / Strassburg am Mieresch este, fara indoiala, Colegiul ”Bethlen Gábor”, institutie care are o vechime de aproape 400 de ani. Infiintat initial la Alba Iulia, colegiul se refugiaza o vreme la Cluj, din cauza raidurilor otomane, iar in final se stabileste la Aiud, in 1662. Astazi este, daca nu ma insel, liceu exclusiv maghiar (judecand dupa toate afisele lipite la intrare).

Actuala cladire, foarte impunatoare si masiva, a fost ridicata (cred) in 1885, dupa cum stau dovada decoratiile de fier forjat de pe usa de la intrare. La etajul 1 al imobilului se afla Muzeul de Stiinte ale Naturii, cel mai vechi de acest fel din Romania. Prima sa consemnare apare in 1720 si va puteti inchipui ce colectie bogata are (de altfel si eu fac la fel pentru ca muzeul se inchisese cand am ajuns).

Brasov - Casa Sfatului

Aflata in inima orasului Brasov / Kronstadt / Brassó / ba chiar si Stalin (la inceputul perioadei comuniste, atunci cand pe Tampa s-au taiat copacii astfel incat din avion sa se citeasca numele dictatorului sovietic), Casa Sfatului reprezinta un simbol al vechii citadele. 

Prima atestare a unei astfel de constructii apare in 1420, ca peste o jumatate de secol, aceasta sa fie consemnata din nou sub numele de Praetorium. De pe Wikipedia am aflat ca in 1608 un trasnet a aprins cladirea si focul nu a putut fi stins decat cu vin, otet si lapte. Grav afectata de atacul habsburgilor din 1689, cladirea a trecut printr-un veac de ample renovari care au luat sfarsit in 1780 (de atunci dateaza si stema orasului aplicata pe loggia din fata).

Interesant este faptul ca la inceputul secolului XX, autoritatile austro-ungare au vrut sa demoleze cladirea, dar presa si reactia publica au reusit sa intoarca decizia initiala. Din 1950, vechea Casa a Sfatului a devenit Muzeu de Istorie al orasului Brasov.

Mănăstirea Nămăieşti

La câţiva kilometri nord-vest de Câmpulung Muscel, se află Mănăstirea Nămăieşti. Situată într-o zonă de un pitoresc deosebit, o zonă cu străvechi urme istorice. Date exacte în legătură cu întemeierea mănăstirii şi a bisericii săpată în piatră nu se cunosc. Însă, legendele transmise oral, din moşi strămoşi, în satul Nămăieşti, pomenesc chiar de numele domnitorului Negru Vodă. Tot tradiţia ne povesteşte şi despre ctitorul anonim al bisericii: Se zice că unui cioban i s-a arătat în vis Maica Domnului care i-a spus: "Scoală-te, sapă sub tine şi vei găsi o icoană într-o bisericuţă de piatră. Trezindu-se din acest vis ciobanul începu să sape cu râvnă şi după trei zile şi trei nopţi dădu de o bisericuţă de piatră, în formă de peşteră, cu icoane şi odoare bisericeşti. Se spune că pe aceste locuri icoana a fost adusă de Sfântul Apostol Andrei, care a propovăduit pe aceste meleaguri.
În această zonă, oprindu-se în dreptul unei grote unde se zicea că ar trăi un preot păgân.În dorinţa de a-l creştina pe acesta, Sfântul Apostol Andrei ar fi intrat în grotă, mai spune legenda, dar negăsind pe nimeni le-ar fi spus celor cu care călătorea: "Nemo est" (Nu este nimeni), de unde şi numele de Nămăieşti. A lăsat însă icoana în această grotă, în partea de nord, aproximativ în acelaşi loc în care se află acum în biserica mănăstirii.

“Legenda spune că o icoană a fost găsită într-o scobitură din vârful stâncii. Această miraculoasă întâmplare a generat o cercetare mai amănunţită; s-a săpat mai jos şi curând s-a descoperit o cavernă de o mărime suficientă care să-i permită transformarea într-o biserică mică. În timp ce schiţam exteriorul acestei construcţii, am văzut o călugăriţă îngenunchind pe punctul de pe piatra neagră în locul unde icoana fusese găsită; se apleca fără încetare, făcându-şi semnul crucii în timp ce se apleca”. (Mrs. (Mary Adelaide) Waker, “Untrodden Paths in Roumania”, London, 1888, pp 243-252. Traducerea din limba engleza a fost facuta de prof. Paula Malancu.)

București - Ansamblul Colțea

Și pentru că s-a termint sesiunea, ne reapucăm de treabă. Astăzi vom vorbi de unul dintre cele mai vechi asambluri arhitectonice din București și anume Ansamblul Colțea. Astăzi, acesta se compune numai din Biserica și Spitalul omonime. De-a lungul vremii au dispărut chiliile, hanul și, cel mai trist, Turnul (despre care a vorbit Radu Oltean).

Fotografia veche a fost realizată în 1974 de către Willy Pragher, un fotograf german care a lăsat o bogată arhivă fotografică a României interbelice. Biserica Colțea a fost ridicată în jur de 1701 - 1702 de către Mihail Cantacuzino, iar câțiva ani mai târziu, lângă acest lăcal de cult, s-a ridicat și un spital cu un medic chirurg și 24 de paturi pentru bolnavi. Despre Spitalul Colțea nu știu foarte multe, doar că forma sa actuală, în stil clasic, a fost construită în 1887. În spatele spitalului s-a aflat până de curând Policlinica Colțea (despre care a vorbit pe larg Raiden), loc unde au fost îngrijiți tinerii împușcați la revoluție sau bătuți de mineri, dar cum nu ne trebuie memoria eroilor, ci locuri de parcare, clădirea a fost demolată. 

Biserica avea inițial 2 turle, una pe pronaos și una pe naos, adică forma pe care o are acuma. Grav afectată de cutremurul din 1940, cea de pe naos a căzut la bombardamentele din 1944. Nici cea de pe pronaos nu scăpase mult mai bine, dar a fost consolidată în anii 50. Așa se explică diferența dintre starea de atunci și cea de acum a bisericii. În 1986, sub pretextul unei renovări, biserica a fost închisă și redeschisă în 21/22 decembrie 1989. Un alt episod dureros a fost în vara lui 1990 când minerii aduși să instaureze democrația cu pumni și bâte au deteriorat în stilul lor caracteristic ușa de la intrare ca să-l găsească pe ”preotul legionar”.

Și astăzi, din câte știu, biserica este în proces de renovare, dar merită să îi fie călcat pragul mai ales că pictura interioară este realizată de Gheorghe Tăttărăscu, iar una din icoane îi este atribuită lui Pârvu Mutu (sec XVIII).

PS: nu am uitat de statuia lui Mihail Cantacuzino, dar despre ea voi vorbi cu alt prilej. 

București - Hotel Ambasador

Revenind pe bulevardul Magheru din București, găsim o altă clădire emblematică a capitalei, și anume Hotel Ambasador. Construcția are caracter monumental, fațada fiind marcată de linii drepte și de o perfectă simetrie. Terasa hotelului, aflată la nivelul 12, oferă o panoramă spectaculoasă asupra bulevardului, a pieței Palatului Regal, dar și a Hotelului Intercontinental sau a Casei Poporului.

Clădirea Hotelului Ambasador a fost ridicată între 1936-1937, după planurile lui Arghir Culina, același arhitect care întocmise planurile Hotelului Palace. La începutul anilor '50 aici erau aduși pentru a simți ”gustul libertății democrației populare” deținuții politici cărora urma să li se propună diferite compromisuri (în general socialiștii deviaționiști beneficiau de un astfel de tratament).

București - Hotel Astoria

Situată pe bulevardul Elisabeta, vis-a-vis de Hotel Palace, această veche clădire are o istorie care se lasă mai greu cunoscută. Imobilul a fost ridicat înainte de 1912 (în poza veche se pot observa lucrările la Hotel Palace) și inițial apare ca fiind ”Casa Dotațiunii Oastei”, ceea ce sugerează  o posibilă legătură cu sfera armatei.

În perioada interbelică, aici a funcționat Hotel Astoria, la parter având o renumită cofetărie. De la Raiden am aflat că, cel puțin în anii de până în instaurarea ”democrației populare”, aici și-a avut sediul un departament al Academiei Comerciale (informație neverificată).

Care a fost destinația clădirii în perioada comunistă, nu știu. Astăzi, imobilul este într-un proces de renovare, oarecum surprinzător, deoarece nu apare în lista monumentelor istorice, deci ar fi fost o pradă ideală pentru rechinii imobiliari.

Bușteni - Hotel Caraiman

Nu cunosc foarte multe date despre această construcție. Tot ce știu este că nu figurează a fi monument istoric, în ciuda vechimii sale de aproape un secol. În perioada interbelică aici a funcționat ”Marele Hotel Caraiman”, motiv de mândrie al locuitorilor din Bușteni. Probabil că după naționalizarea efectuată de comuniști (așa cred, dar nu sunt sigur) destinația i-a fost schimbată în spital orășenesc.

Sincer să fiu, nici nu știu dacă mai există această clădire. Cel puțin în vara lui 2008, imobilul încă mai stătea bine-mersi pe partea stângă a DN1-ului, în sensul spre Brașov. Apoi, au început discuțiile dacă spitalul merită renovat sau demolat și construit unul nou. Evident, banii au fost criteriul principal. Și mai evident, destui politicieni locali au susținut varianta ”românească” - demolarea. Sper, totuși, să nu se petreacă acest lucru, cu toate că...