vineri, 3 septembrie 2010

Bucuresti - Calea Grivitei

vineri, 3 septembrie 2010

Calea Grivitei

Calea Grivitei este una din arterele care uneste Gara de Nord cu centrul capitalei, existenta sa fiind legata de cea a nodului feroviar bucurestean. Datorita traficului intens si a potentialului sau comercial, incepand cu finalul secolului XIX apar cladiri noi, reflectand cu precadere stilul eclectic de influenta franceza care domina la acea vreme arhitectura autohtona.

Totusi, lucrurile s-au schimbat in cei 80 de ani prinsi intre 2 poze luate din aproximativ acelasi loc. In realitate, strada surprinsa este Buzesti, in apropierea intersectiei cu Calea Grivitei. In partea stanga apare o cladire-ruina emblematica pentru Bucurestii actuali, despre care Raiden a vorbi intr-un articol al sau. Initial sala de teatru, apoi club al Partidului National Liberal, azi isi mai pastreaza numai fatada, restul cladirii prabusindu-se dupa un incendiu (catalogat de multi drept ”suspect”) de la inceputul anilor 90.

Zona a fost puternic marcata de doua aspecte istorice: primul, poate si cel mai grav, este reprezentat de bombardamentele anglo-americane care au distrus numeroase cladiri din zona Grivitei si au ucis multi civili. Al doilea moment nefast pe care l-a trait zona s-a petrecut in anii regimului Ceausescu, atunci cand se construia metroul. O serie de cladiri aflate intre imobilul-ruina si Gara au fost demolate pentru ca pe acolo se planuia trecerea metroului. Casele au fost demolate, fapt care paradoxal l-a deranjat pe Ceausescu (”ce faceti ma, vreti sa daramati tot Bucurestiul?!”), iar traseul a fost schimbat pe sub strada Polizu.

Istoria merge mai departe si se pare ca va consemna un al treilea si, probabil, ultim episod negativ al acestui colt din Bucurestii vechi: demolarea cladirilor pentru largirea strazii Buzesti si fluidizarea traficului dinspre Piata Matache spre Piata Victoriei.

7 comentarii:

Anonim spunea...

Era mai frumos inainte...

Raiden spunea...

Ma bucur ca ai specificat ca imaginea NU este a Caii Grivitei in principal. Totusi, strada din care este luat cadrul se numeste Berzei si :)

Intreaga zona urmeaza sa fie demolata pentru a face loc axei Victoriei-Buzesti-Berzei-Parvan-Hasdeu-Uranus-Rahova.

Lucian Vasile spunea...

Raiden, strada Buzesti se opreste la intersectia cu Grivitei?

Si apropo, crezi ca se vor demola sau va fi doar un proiect pe hartie?

Raiden spunea...

Da, Buzesti se termina in Grivitei.

De demolat, se va demola, dar cred ca mai dureaza. Si Pasajul Basarab a mai avansat, nu?

Unknown spunea...

ce vremuri!aodr cladirile vechi kre au supravietuit!

Mitică spunea...

Nu ati văzut clădirile noi, proaspete ce blochează vizual strada, si o aglomerează încât nu se mai poate circula nici cu mașina, tramvaiul nici pe jos ?
O strada trebuie sa lege pe undeva Piața Victoriei, Gara de Nord printr-un bulevard larg de Centrul Civic. Tu ai circulat pe aici, prin locul din foto ? Eu da. Intre tramvai si trotuar sunt 10 cm. Sau dărâm strada, sau tai o sosea prin spatele caselor (paralel cu Calea Griviței) Dar astea-s povesti: blocurile noi de pe dreapta si stânga nu vor fi demolate, proprietarii sunt prea influenți

Dragos spunea...

Si in alte vremuri se demolau case si se construiau altele, in trendul anilor respectivi. Sunt de parere ca trebuie sa ramana doar acele cladiri care au ceva de "zis", nu toate ruinele. Din pacate, nu ne comparam cu alte popoare. Spre exemplu, in Krakow, nici macar schimbarea tamplariei intr-o casa din zona veche nu poate fi facuta fara avize de la comisii de specialitate... ce sa mai vorbim despre demolari. Acum depinde si cine da aceste avize, pentru ca la noi, interesul financiar este mai important pentru manelistii care ne conduc destinele.

Trimiteți un comentariu

 
Atunci si acum Blog. Design by Pocket