(click pe poza pentru marire)
Dupa Marea Unire din 1918, in Transilvania s-a manifestat o dezvoltare puternica a Bisericii Ortodoxe Romane, reflectata mai ales in plan arhitectural. Astfel au inceput sa apara in vechile burguri (Aiud spre exemplu) sau in apropierea lor (Medias, Sighisoara, etc) catedrale romanesti care ”rivalizau” cu bisericile evanghelice sau catolice ale celorlalte etnii din spatiul ardelenesc, subliniind totodata si noua realitate politica.
Fiind unul dintre cele mai importante orase din Transilvania, in Cluj a aparut inca din 1919 intentia de a se ridica in centrul orasului o catedrala ortodoxa, initiativa fiind a episcopului Nicolae Ivan. In urma unui concurs de proiecte, lucrarea a fost atribuita arhitectilor George Cristinel si Constantin Pomponiu, lacasul de cult urmand sa fie o sinteza a arhitecturii brancovenesti cu puternice influente bizantine. Cladirea urma sa aiba un schelet de beton armat pe care a fost apoi adaugata caramida.
Piatra de temelie a fost pusa intr-un cadru festiv, in prezenta lui Ion I. C. Bratianu, pe 7 octombrie 1923, iar dupa 10 ani, pe 5 noiembrie 1933, primul patriarh al Romaniei, Miron Cristea, oficia prima slujba in lacasul finalizat.
Cladirea a ramas neschimbata in cei aproape 90 de ani de existenta, doar in cele patru colturi ale naosului au aparut cate o mica turla. Si bineinteles, vegetatia din jur care ascunde partial cladirea.
Sursa: wikipedia
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu